Fiecare dintre noi poate constata cu ușurință că societatea în care trăim este din ce în ce mai agitată, ritmul de viață este unul galopant, totul desfășurându-se într-o rapiditate fără precedent. Pare-se că și timpul se comprimă. De fapt, am putea zice că tocmai lipsa de timp accelerează viteza desfășurării evenimentelor, generând în cele din urmă o criză a identității. Am ajuns să constatăm cu tristețe faptul că facem totul pe fugă, că nu mai avem timp să relaționăm între noi, nu mai avem timp să ne creștem copiii sau să ne îngrijim părinții, să ne bucurăm de clipele frumoase specifice fiecărei decade de vârstă sau fiecărui anotimp. Conștientizăm că nimic nu mai este cum a fost oarecând, dar ridicăm neputincioși din umeri consolându-ne cu ideea că lumea s-a schimbat și că este încă într-o permanentă schimbare. Dar cu toate acestea, întrebări de genul: Cine sunt eu? Pentru ce trăiesc? Încotro mă îndrept?, ar trebui din când în când analizate. Pentru aceasta însă, e nevoie de liniște, de o liniște tihnită. Momentele de reflecție interioară nu trebuie să stea niciodată sub imperativul altui lucru care se cere urgent a fi realizat. De aceea, în avalanșa de informații foarte variate care inundă zilnic audio-vizualul dar și presa scrisă, am considerat că este oportun sau poate chiar binevenit un moment de răgaz pentru suflet, un popas în care să ne redescoperim valoarea noastră interioară și forța spirituală care dă însemnătate activităților noastre de fiecare zi. Din aceste rațiuni, am inițiat nașterea acestei rubrici spirituale: ,,Popas duhovnicesc”, rubrică pe care cotidianul Magazin Sălăjean s-a oferit cu mare bucurie să o găzduiască în paginile sale.
Intenționez ca aceste popasuri duhovnicești pe care le vom face în fiecare zi de vineri să fie niște teme de meditație spirituală care să pornească de la fragmentul evanghelic care se citește duminica (de după ziua de vineri) în fiecare biserică la Sfânta Liturghie. Știu și mărturisesc încă de pe acum că nu este un lucru ușor ceea ce doresc să fac, știu că vor fi critici, nemulțumiri, poate și vorbe de ocară, dar în același timp îmi sună în conștiință destul de amenințător cuvintele Sf. Apostol Pavel care zice: ,,vai mie dacă nu voi binevesti!” sau cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: ,,Dacă aceștia vor tăcea, pietrele vor vorbi!” Mă consolez și totodată mă îmbărbătez la gândul că, vorba lui Steinhardt: ,,dăruind vei dobândi!”, încercând a oferi altora momente de răgaz duhovnicesc, să pot la rându-mi să mă bucur de pace lăuntrică. Sunt conștient în același timp și de faptul că mulți dintre frații mei preoți ar fi putut face aceasta mult mai bine decât mine, îi chem însă pe această cale să mi se alăture în acest demers duhovnicesc.
Tuturor celor care își mai prețuiesc valoarea sufletelor lor și mai cred în ,,viața veacului ce va să vie” le dau așadar întâlnire vinerea viitoare, să stăm împreună la un popas de suflet de care să ne tihnească.
Pr. Augustin Câmpean
unde-i popa augustin?